despre mine

de Ana Toma

de Ana Toma

1601196_10151915492718284_1220398222_n

Miruna Vlada este poeta şi facilitator cultural. S-a născut la 17.08.1986 în Bucureşti. După ce a frecventat ca elevă  cenaclurile de poezie ale generaţiei 2000 şi s-a format la cenaclul Euridice al Uniunii Scriitorilor din România, coordonat de scriitorul Marin Mincu, a debutat la 18 ani cu volumul Poemextrauterine, la editura Paralela 45, cu o prezentare a poetei Angela Marinescu si o prefaţă de Octavian Soviany. Debutul a fost nominalizat la câteva  premii de literatură din ţară si a ridicat numeroase controverse printre criticii literari privind poezia „feminină” şi limbajul frust, ce descrie o paletă largă de experienţe intime şi traumatizante. În 2004 a publicat în revista Paradigma „Manifestul extrauterin”. Criticul Alexandru Matei a concluzionat – „Poezia Mirunei Vlada este radicală”. În 2007 publică la Editura Cartea Românească-Polirom cel de-al doilea volum de poezie, Pauza dintre vene, ce conţine şi un CD cu poeme în lectura autoarei. Este inclusă în antologiile cu cei mai importanţi tineri poeţi din România. În paralel cu activitatea de poetă, Miruna Vlada a derulat şi numeroase activităţi de organizare de evenimente culturale – a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spaţii neconvenţionale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. A fost implicată în organizarea primelor două ediţii ale Târgului Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) la Muzeul Naţional al Literaturii din România (din 2010) şi într-o serie inedită de evenimente cu degustare de vinuri, muzică jazz şi lecturi publice de poezie. Selecţii din poemele ei au fost traduse în limbile engleză, franceză, spaniolă, sârbă, germană şi poloneză. A participat la lecturi publice internaţionale în Austria, Marea Britanie, Belgia, Germania. Intre 2012 si 2014 a moderat  emisiunea culturală ”Romanian letters” pe radio Activefem.ro 92,7 FM. Este membră în Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) http://www.aiccromania.org si din 2015 modereaza si organizeaza evenimente culturale in Conceptual Lab (www.mixofideas.ro). In 2014, marcand 10 ani de la debutul literar a publicat volumul de poezie Bosnia.Partaj la editura Cartea Romaneasca pentru care a fost nominalizata ca Tanar Poet al Anului la Gala Tinerilor Scriitori pe 2014 si la Premiile Observator Cultural pentru Cea mai buna carte de poezie a anului 2014. Volumul a primit  Premiul Cartea de Poezie a anului 2014 la gala Premiilor Radio Romania Cultural. In 2016 a primit bursa Traduki la Sarajevo pentru traducatori si scriitori din Sud Estul Europei, in urma careia ii va f tradus volumul ”Bosnia.Partaj” in limba bosniaca.

In prezent, are în pregătire un roman.

21423248 13283816 23153896

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s