o alta cronica negativa la #bosniapartaj

„Prin urmare, nu o problemă de natură conceptuală, de amestec de planuri, între politic& social şi poezie văd aici, şi nici una de etică sau de mesaj slab, ambiguu (pînă la urmă, deşi evident că nu e cazul, am putea interpreta poziţia femeii din „Partaj. Mon amour“ tocmai ca o autodeconspirare), plus o aglutinare forţată a două tipuri de experienţe complet diferite (pentru că, realmente, atîta timp cît e totuşi clar că nu a fost gîndită ca o autodeconspirare, chiar nu văd corespondenţa), ci o simplă problemă de realizare evident deficitară a unui proiect oricum, după părerea mea, practic imposibil de realizat în poezie. S-ar mai putea bănui, pentru a epuiza toate variantele, că autoarea a intuit ce spune Sylvia Plath în citatul din intro şi a încercat să potenţeze, în partea a doua a cărţii, cît se putea de mult universalul din particular. Războiul din Bosnia este datat, trauma pe care oamenii o suferă de obicei în urma unei despărţiri are însă valoare universală. Cam exagerat, totuşi. Miruna Vlada a căpătat precizie şi limpezime de la ultimul volum, vocea şi-a păstrat nu numai impetuozitatea de altădată, dar s-a şi înmuiat un pic, multe piese din carte sînt reuşite. Sper că următorul ei volum se va concentra exclusiv pe propria voce (indiferent cîte accente politice, pedagogice etc. ar presupune) şi că nu va mai fi încă un proiect. Pentru că, stabileşte Daniel Pennac înDictatorul şi hamacul, „politica este paradoxul spectatorului“ – sau al poetului, aş adăuga eu, cînd o abordează frontal.”

de Cristina Ispas

http://www.observatorcultural.ro/Artificial-hells*articleID_31535-articles_details.html

Anunțuri

O părere la “o alta cronica negativa la #bosniapartaj

  1. un ”fel” de commentariu ce nu prea are legătură cu textul de mai sus
    la începutul anului, cînd descopeream întrun film cuvintele unui oraș, m-am hotărît să văd neapărat anul acesta Sarajevo; acum pare să rămînă o dorință greu, imposibil de îndeplinit
    alături de Selma, Nezira, Nina, Tatiana, Masha, Amira ”ling miere pe o lamă de cuțit”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s