poem nou

kriegs-witwe
 
sunt intr-un azil al vaduvelor de razboi.
aici igrasia  e o forma de mangaiere. 
sta deasupra. nu se dezlipeste.
exersam incet cu peretii.
 
asistentele aduc pe targa ranitii, incolonati.
noi ii plangem, ii pansam,
apoi le punem crucea pe piept, 
sarutul nostru translucid.
si golim rafturile unde totul putrezeste
ii stivuim acolo
e un fel de biblioteca de care avem grija
si ii dam cu parfum.
Igrasia lumineaza peretii.
E ca o veioza.
 
Razboiul dureaza de  cativa ani buni,
e trafic intens de raniti
noi suntem angajate cu jumatate de norma
cu un singur obraz.
pe celalalt nu il intoarcem niciodata.
il pastram ca pe un pat liber, de rezerva.
 
sunt o vaduva de razboi
care transpira si scrie.
Sylvia, colega mea de salon
se joaca cu chibritele
isi arde pantecele
isi incendiaza amuzata crinul dintre pulpe.
are 2 copii, 2 labii.
eu plang la comanda,
cand pentru ea, cand pentru mine,
totul e negru si sclipitor.
 
cand or sa te aduca pe targa aici,
igrasia imi va cuprinde glandele.
un fel de ipsos se va forma pe buze.
 
sunt vaduva unui crin carbonizat.
Sylvia rade si ma decupeaza. 
sta deasupra. nu se dezlipeste.
exersam incet cu peretii.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s