un alt interviu

poezica ca anarhie / revolta. seamana putin cu ce spuneam eu in interviul de luni. mda, ceva afinitati elective.  Teodor Duna intr-un dialog superb cu Andra Rotaru, in Dilema veche

Poezia, de mai bine de 150 de ani, este circumscrisă unei zone a negativităţii. Poezia se hrăneşte din acuta conştientizare a unei neadecvări, dintr-o frustrare, fie ea de ordin ontologic, biografic sau metafizic. Este forma unei revolte. Negativitatea ei uneori absolută înlătură senzaţia că există lumină. În acelaşi timp, este mai uşor – metaforic spus – să redai întunericul prin întuneric. Van Gogh m-a învăţat ceva: că întunericul poate fi exprimat cu ajutorul luminii, că poate să fie nevoie doar de lumină pentru a reda ţesutul celui mai adînc întuneric. Lumina caldă şi liniştită a lui Van Gogh este mai tragică decît toate contorsionările dramatice ale lui Bacon. Putem fi luminoşi, luminoşi şi fărîmiţaţi. Am luat cîteva kilograme din lumina lui Van Gogh şi o jumătate din cerul de deasupra Rhonului şi le-am aşezat în De-a viul. Am simţit nevoia de lumină, de acea luminozitate stranie care exprimă exact contrariul a ceea ce pare – pentru că sigur cîndva ne va fi dor de acea lumină caldă şi ne va părea rău că am uitat să vorbim despre ea.

restul aici

¤ si daca v-a placut atunci neaparat treceti si pe aici, Teo raspunde la Chestionarul lui Vakulovski savuros.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s