Michel Houellebecq, mon ami, mon diable

acum, când toată lumea vorbeşte de venirea Hertei Muller pe scena Ateneului Roman, şi de angajamentul la securitate al lui Oskar Pastior, acum, când bugetarii fac din greve un fel de teambuilding interactiv şi declaratiile politice despre demiterea presedintelui cad ca nuca in perete, acum când am scris o cercetare de 80 de pagini in 2 sapt de imi iese balcanologie si pe nas, acum…l-am descoperit si eu pe Michel Houellebecq.

pe care evident ca nu poti decat sa il urasti cu spume, sau sa il iubesti pana la pierderea mintilor. eu schimb cele ipostaze cam o data la 2 ore. citesc Posibilitatea unei insule (pe care O a citit-o in vara lui 2008 cand eram la munte, si dupa terminarea ei a intrat intr-o depresie crunta..) si abia acum inteleg de ce toti spun ca MH e  contagios. are o forta care trece dincolo de cuvinte, un dezgust care intra in carne, trece prin creier, si apoi te face sa explodezi. te lasa helpless on the floor, cum zice englezul, adica total dezarmat. nu iti mai ramane nici un tabu sub care sa te ascunzi de realitatea demolatoare. sigur, imi place ca se si joaca, e si foarte poetic (partea a doua a cartii devine tot mai poetica, mai ales prin descrierea dementa a peisajelor marine abandonate) dar are si un simt critic taios, profund, nebunesc. imi place dexteritatea cu care manuieste cuvintele si starile si faptul ca in anumite pasaje nu te lasa nici sa respiri. are ceva foarte copilaresc (recte simpatic dar si crud) in  nonsalanta sa. cred ca in franceza  textele suna excelent. si e genial felul in care fumeaza, total rupt de lume. ca si lui O, si mie cu fiecare rand imi provoaca ganduri negre, mai ales ca temele acestei carti ( imbatranirea, dezgustul, inutilitatea, dragostea mereu pe muchie de cutit, falsa religiozitate, agonia sentimentelor,  cautarea si resemnarea) sunt chiar cele care ma macina pe mine foarte tare in ultima vreme, prin urmare starile mele sunt foarte violente si egoiste ca reactie la actiunile personajelor sale atroce. dar nici de-a naibii nu las cartea din mana… mon amis, mon diable…

am citit mult in ultima vreme despre el (mai ales acest interviu recent e absolut savuros…) vreau sa citesc urgent si Platforma si Particulele elementare si am aflat ca a lansat pe 8 septembrie anul acesta cel mai recent volum al sau,

  indelung asteptat de fanii sai de pe  intreaga planeta.unde apare un personaj secundar, un scriitor care pute naspa si se numeste Michel Houellebecq.  sper ca Poliromul e pe faza, macar la anul sa apara si la noi  :))

PS as vrea mult sa vad si filmul regizat de el dupa posibilitatea unei insule. am vazut cateva cadre pe youtube si ma intriga.

a, si vestea cea mai buna e ca panoplia mea de prieteni Facebook VIP in include de azi si pe MH, ca si pe Kostas Venetis dealtfel 😉

Anunțuri

10 păreri la “Michel Houellebecq, mon ami, mon diable

  1. o, da, şi eu l-am citit pe m.h. dintr-un foc, în vara 2007, ca un făcut, am împrumutat (entuziastă) toate cele 4 volume ale lui şi nu mai am niciunul spre răsfoire.

    platforma mi-a plăcut cel mai mult, în ciuda subiectului „scandalos”, iar posibilitatea unei insule şi particulele elementare s-au potrivit cu gustul meu pt dystopii şi tot ceea ce ţine de emotivitatea postapocaliptică. „extinderea domeniului luptei” e fresh, nu lasă amprente, titlul, însă, e îngrozitor de haunting…

    momentan citesc „la capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor” a lui haruki murakami (mi-a plăcut „pădurea norvegiană” de el, vreau să văd dacă e, într-adevăr, atât de contestabil pe cât se spune…). şi el merge (aici) tot pe zona asta a tematizării nostalgiei/ireversibilului într-un registru mai puţin romantic şi ceva mai mult ataşat de valorile postmodernismului s.f.-izat…

    • si eu m-am apucat de platforma, dupa primele 10 pagini nu prea m.a „agatat”. astept mai departe.
      de murakami am auzit multe pareri, nu l-am citit. doar pe ryu 😉

  2. Citindu-va, imi aduc aminte de primul meu contact cu opera lui Michel Houellebecq. Mai intai a fost ”prin laturis” ca sa spun asa, in sensul ca am vazut Elementarteilchen, un film cutremurator, care pastreaza destul de mult din litera cartii. Imediat m-am apucat de carte – care mi s-a parut cam cea mai buna dintre cele citite de mine, adica Platforma si Extinderea domeniului luptei- si pot spune ca la final am ramas cu impresia ca autorul descrie ca nimeni altul atmosfera de crepuscul din societatile occidentale (la care noi n-am ajuns pentru ca n-am avut niciodata un stadiu auroral).
    Va recomand si dialogul sau savuros cu Bernard-Henri Levy, aparut tot la editura Polirom, ce poarta numele de Inamici publici.

    • multumesc de sugestie. stiam de acest volum, o sa il caut in librarie. deci sunt 2 filme dupa MH? trebuie sa le vad.. desi nu cred ca pot reda atmosfera creata de el in doar cateva fraze…

  3. Mi-am facut disertatia la franceza pe romanele lui Houellebecq & ma bucur sa aflu de la tine ca i-a aparut ultimul roman … despre filme vroiam de fapt sa-ti spun ca „Particulele elementare” e destul de ok (totusi nu se compara cu cartea), pe cand „Posibilitatea unei insule”, regizat chiar de Houellebecq – e o colosala catastrofa 😐

    • da oana la tine si la sociu am auzit prima data de el :). cred ca ti.au iesit niste analize misto. a propos, esti si tu viitoare doamna doctor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s