Verena, meine österreichischer Freundin

 cand am ajuns anul trecut (fix pe vremea asta) la Graz – adica in prima mea vietuire prelungita intr-o tara straina-, ma simteam, vorba aceea, in the middle of nowhere. desi nimicul asta era populat, ca sa zic asa, de vreo 40.000 de studenti, un centru vechi patrimoniu UNESCO, un deal cu ceas in varf plus muuulte alte obiecte si vietati necunoscute. Dar eram ca o naufragiata. Nu stiam limba germana mai deloc, ma simteam privita si studiata din toata partile, ba mai mult ma simteam neputincioasa, pierduta, agramata, singura, absolut incapabila sa ma apar de avalansa de noutati ce ma cotropea. Un fel de Strainul lui Camus, vorba aceea.

 *pe Schlossberg

Noroc ca austriecii sunt genul acela de oameni carora le pasa de alti oameni, si ii respecta, si le sar in ajutor, avand bune abilitati de previziunare si de gestiune a crizelor. Si asta chiar daca subiectul nu e decat un student est european amarat. Asa ca bunii austrieci mi-au dat o mana de ajutor: un Erasmus Buddy cum i se spune. Adica un prieten, indrumator, ghid turistic, mentor care sa te poarte prieteneste prin toate hatisurile noului tau homesweethome studentesc. E un fel de loterie chestia asta. Poti nimeri o persoana draguta, amabila, care sa fie dornica sa petreaca mult timp cu tine, sa afle noutati multi culturale, sa te ajute prin labirinturile birocratice, sa-ti recomande profesori si cursuri, sa te avertizeze de pericole, sa-ti arate magazinele ieftine, sa negocieze cu tine in magazine si in banci, sa bea cu tine o cafea si sa te faca sa te simti protejat. Cealalta varianta *pe care au trait-o majoritatea colegilor mei straini din Graz* este cea naspa: sa ai un Buddy cu care te vezi o singura data, care se scuza ca are multe pe cap si nu te poate ajuta, dar daca ai intrebari il poti suna (stiind mai ales ca tu nu ai numar de telefon austriac inca, si ca sa il obtii ai nevoie de ajutor…). Rare cazuri mai sunt evident si acelea in care Buddy-ul este o superba persoana de sex opus de care te indragostesti in secunda doi si cu care petreci in cele cateva luni din Graz cele mai frumoase zile din viata ta. Am vazut si un caz din asta (desi nu prea e deontologic..).

Eu am fost uimita de la inceput ca Verena, cea care fusese desemnata Buddy-ul meu austriac, mi-a trimis inca din luna august un mail cu o poza (cand i-am vazut ochii albastri si zambetul m-am linistit pe loc..) si cu o scurta prezentare> studii, pasiuni, familie, ba chiar si programul ei pe urmatoarele luni, ca sa ma instiinteze ca nu va putea fi mereu cu mine (muncea part time la o tabara de Scouts din Alpi, din 2 in 2 saptamani). dar ma anunta grijulie ca si-a programat jobul astfel incat sa fie in primele doua saptamani din octombrie alaturi de mine, ca acelea sunt cele mai relevante. eram foarte uimita. initial ma asteptam la o scortoasa din aia cu nasul pe sus, care sa imi reproseze ca nu vorbesc germana, eventual sa ma intrebe daca sunt RRoma, si care sa ma abandoneze ca pe o barbara nestiutoare si cretina la primul colt de strada, pe motiv ca e prea ocupata si stresata, si ca si-asa i-am fost bagata pe gat. mai ales ca numele ei de familie ma speria cu atat mai mult, Heider fiind numele premierului extremist si xenofob care vroia sa alunge toti emigrantii din Austria si care, in 2000, datorita politicilor rasiste, era cat pe-aci sa scoata Austria din UE, un precedent foarte urat in istoria politica recenta a continentului.

Nu e cazul sa mai insist in a spune ca Verena s-a dovedit a fi de fapt un pansament pe rana. Iar rana purta numele pompos de home sickness. Desi pare pueril, in prima saptamana, imediat dupa ce am ajuns in Graz, am fost chemata la Facultate pentru  un fel de terapie de grup, Intercultural Training se numea oficial, o sesiune de dialog de cateva ore bune in care eram avertizati toti studentii straini care sunt simptomele cumplitei boli, si cum le putem depasi mai usor. si culmea, doar asa am realizat ca sufeream de fapt ingrozitor de home-sickness> nu puteam dormi, nu vroiam sa ies din camera/casa, nu vroiam sa mananc, stateam mereu pe skype in asteptarea vreunui romanash de-al meu, nu vroiam sa vorbesc, nu vroiam sa exist. dupa acest curs, devenind constienta de morbul care imi manca organele afective dependente de casa, am putut stapani fenomenul si mi-am salvat in felul acesta o parte din nervi. Gasisem firul Ariadnei.

incet-incet am dezvoltat cu Verena o relatie foarte frumoasa, chiar de prietenie. am descoperit ca era foarte interesata de Romania (ca dovada ca anul acesta mi-a facut o vizita de o saptamana), era foarte bine organizata si m-a invatat si pe mine cum sa fac fata provocarilor administrative, era o studenta foarte buna, ii placea literatura si mai ales cea pentru copii (deschizandu-mi si mie apetitul pentru ea si daruindu-mi cateva carti frumoase cu povesti populare austriece), era independenta financiar de la 18 ani, era familista, sportiva, vegetariana, ii placeau calatoriile si drumetiile, limbile straine (s-a apucat la 26 ani de ani sa invete olandeza, asa pur si simplu), era foarte rationala cu barbatii, ii placea sa danseze, sa schieze, sa urce muntii, era foarte responsabila cu banii… in fine, era o persoana pe care iti face placere sa o descoperi bit by bit (caci toate acestea le-am aflat de-a lungul celor 6 luni, cu picatura, fiind aparent o persoana care nu se deschide foarte usor). dupa ce m-a ajutat sa rezolv toate problemele administrative intr-un timp record (o saptamana), ramanandu-mi astfel mult mai mult timp pentru mine, de degustat in tihna,  am intrat intr-un program intens de inter-relationare 🙂 : mergeam cu ea la petreceri, la filme, repetam limba germana, vizitam muzee, am mers impreuna la lectura Hertei Muller (care i-a placut foarte mult), urcam pe schlossberg, beam cafele in cate o dupa-amiaza, gateam impreuna, ne povesteam lecturile etc. M-a insotit bucuroasa pana si la lectura mea de poezie dintr-un local de langa facultate (desi nu ii placea poezia, alt motiv de discutii acerbe). Am invatat foarte multe lucruri de la Verena si ma bucur enorm ca am avut norocul sa o cunosc. Gandind acum retrospectiv, mi-e clar ca fara ea experienta de la Graz ar fi fost mult mai saraca.

Dar povestea a continuat. In iunie anul acesta, chiar cand eu eram in focurile TNCP-ului, Verena m-a anuntat ca vine in Ro. Mai intai in Sibiu (careia i-a fost recomandat ca un mic Graz romanesc, pe buna dreptate…) si apoi la Bucuresti (de dragul meu). Au fost 3 zile frumoase, desi am fost prinsa cu Targul, am petrecut cateva dupa-amieze placute cu ea si sper ca am fost un ghid bun prin jungla bucuresteana. Ei oricum se pare ca i-a placut la nebunie. Sper sa pastrez relatia cu ea pe cat mai mult timp de-aici incolo.

pe terasa de la USR, eu avand o malformatie amuzanta: un cap de barbat carunt crescut in umar 🙂

in restaurantul Van Gogh din Centrul Vechi, o atmosfera f frumoasa

deci ea e Verena, meine Besten Osterreichscher Freundin 🙂

Anunțuri

3 păreri la “Verena, meine österreichischer Freundin

  1. Cat de frumos! Acum reusesc sa-ti ‘simt’ perfect experienta 🙂 … Si mai mult decat atat, o coincidenta frumoasa, cand postai tu articolul asta, eu cercetam pret de cateva ore Graz-ul :P. Te imbratisez tare

  2. Pingback: Fiind studentă Grazul cutreieram… « Miruna Vlada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s