poezia îmi mănâncă viaţa. eu îmi mănânc poezia.

asta era ceea ce şi speram acum cîţiva ani când m-am „dedat” poeziei. dar abia acum, la propriu, poezia m-a înghiţit cu totul. am scris vreo 5 poeme în ultima vreme, dar le am împrăştiate prin casă şi nu ştiu unde le-am pus. „îmi sună ” în minte altele. vreau sa scriu si nu am cand, unde, cum. ma simt o ciunga careia ii este foarte sete si nu poate apuca un pahar de apa. am citit pe nerăsuflate volumul Nimic de Mircea Cărtărescu, care m-a influentat destul de mult in cautarea firului poetic care sa imi dezlege neintelegerea. plus cateva doze de virgil mazilescu şi chiar nichita stănescu şi cezar ivănescu, că trebuia să le selectez nişte poeme pt TNCP. targul asta ma conecteaza si ma deconecteaza deoportiva de la poezie.

acum vreau doar să îmi exprim bucuria dar şi frustrarea  că trăiesc cea mai ciudată perioadă din ultimii ani (un fel de alpinism senzorial).

sunt în sesiune, dar nu am parcurs nici o carte din bibliografia „corectă politic”. nu ma pot concentra nici o secunda pe teoretizarea balcanilor mei dragi si a institutiilor lor haotice. la dizertaţie nu am mai mult de 10 pagini scrise şi trebuie să o predau în 3 sapt (cred tot mai mult că voi amana acest lucru, ceea ce va crea un mare scandal in familia mea, ca si cand as ramane repetenta, culmea, eu, tocilara..).

programul tip „corporatist” din ultima vreme ma agita si el foarte mult, desi culmea, imi da si enorm de multa energie. plec dimineata si ajung noaptea acasa. O la fel. nu am timp sa mananc, nu am timp sa il ascult, nu am timp sa ii povestesc (eventual il rog ca intr-o pauza la scoala sa mai citeasca pe blog ce mai fac..). scriu mailuri cu o dexteritate deja diabolica. mailul e ca un apendice acum pentru mine. inutil si deosebit de pretios, pe alocuri atroce.

viata personala (ca sa-i zic asa, cavi alta nu am) e si ea in plina explozie. mama a stat internata in spital acum 2 sapt si a trebuit sa o vizitez des si o „anim” ca sa lupte cu deprimarea injectiilor si a insulinei. pe de alta parte a trebuit sa am grija si de bunici, ramasi singuri si neputinciosi. acum fac acelasi lucru cu bunicul meu internat in acelasi spital (unde portarul deja ma saluta condescendent si-mi cauta politicos de vorba). numai ca la bunicul e mai complicat deoarece el are 83 de ani si cu el tehnicile de „pacalire” se dovedesc tot mai ineficiente, trebuie mai strategic elaborate. dar capacitatea mea de a scoate fictiune chiar din piatra seaca (vorba vine) iata ca ma ajuta. povestile mele SF ii iau pentru cateva ore cel putin gandurile negre si deprimiste (caci astea de cele mai multe ori sunt cele ce te tin mai abitir tintuit in pat, dand peste cap traficul anatomic normal, iata o lectie de viata invatat recent!). cu bunicul vizitele sunt mai spectaculoase (in ambele sensuri) si mai istovitoare, si chiar mai animate (mai ales ca e la terapie intensiva, si ce imi vad ochii zilnic acolo e de neimaginat!) – eu fiind genul de persoana care desi a stat 8 luni intr-un spital acum 10 ani, se teme inca de halate albe si miros chirurgical, ca si de injectie…

pe langa aceste contexte sanitare, sa le numim asa, eu fac si jurnalism cetatenesc. adica am fost weekendul trecut la Bistrita unde am sustinut o masa rotunda pe tema impactului JC asupra comunitatii si de acolo la Roman (intr-o moldovă care mă sperie tot mai mult prin contrastele ei si prin umorul negru) sa coordonez echipele de liceu CNAM online si Musatinii 🙂 calatoria asta de 3 zile m-a istovit si ea desi contactul cu elevii mi-a dat energie si.. speranta. ma vad dand din maini la o tribuna, apoi razand si apoi plangand.

poza asta va aparea la un moment dat pe o coperta

pe langa aceste contexte civice, au fost si unele comemorative care m-au scos dintr-un circuit si m-au introdus in altul. zilele CV Banescu de la Targoviste (la care nu am participat fizic  dar afectiv f tare), reluarea cenaclului Euridice (confruntarea cu durerea imensa a dnei Mincu fiind coplesitoare). si moartea unui unchi al lui O, ale carui scrisori de acum 50 de ani le-am citit amandoi emotionati, ca din alta viata, gasite intamplator intr-un cufar vechi, ca in cautarea timpului pierdut. destinul a facut ca inmormantarea lui sa aiba loc la cimitiorul Izvorul Nou, celebrul cimitir din faţa balconului nostru din dristor.

all in all, vorba filosofului, ma simt pierduta si fericita si grea si frivola si foate neserioasa si foarte optimista.

Anunțuri

O părere la “poezia îmi mănâncă viaţa. eu îmi mănânc poezia.

  1. Draga Miruna,

    In drum spre „Divina Comedie”, te-ai pomenit exact la o altitudine din „Muntele vrajit” a lui Thomas Mann!

    Iti doresti sa iesi cu bine din toate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s