poem din lipova

Am pornit în safari. Într-o ceaţă de praf.

Dincolo de Săvârşin.

Peste Căpruţa, Bătuta, Julita, Vărădia de Mureş

Toc şi Petriş.

Până în inimă. În Obârşie.

Culegând în urechi toate

Numele astea zemoase de sate.

Ajungem la Baciul Aron

care se sperie încă de oameni şi

de întrebările lor fără noimă.

Privirea lui păstrează încă ceva

din fosforescentul violent

al primului urlet din lume.

El învaţă din blândeţea caprelor

şi vede pretutindeni împrejur

cum ruina e semnul forţei întoarse pe dos.

Unde nu sunt oameni

nu e nici ruină

spune Baciul

deja obosit de zgomotul paşilor noştri.

Abia de-acum începem să urcăm.

lăsându-ne trupurile la popas.

Pornind pe cont propriu.

Fără carne obosită, doar cu amintiri simple.

Dincolo de Baba Varvara e Fântâna Ursului.

În Obârşia atât de fragilă încât dacă

o atingi se clatină cu tot cu sălaşuri.

Atât de singură încât iarba

şi scaieţii cresc direct pe cer.

Abia acum înţelegi de ce,

într-un sat din apropiere,

Contele Teleki a murit într-o sală de aşteptare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s