Ioana Bradea
12 Iul 2010 Un comentariu
in reclama pt altii Etichete:agentia de carte, andra rotaru, interviu, ioana bradea, polirom, scotch
pentru ca evenimentele literare de la Bistriţa, aşa cum se arată în program, vor începe cu lansarea volumului Scotch de Ioana Bradea, simt nevoia sa va provoc cu un scurt fragment din roman si o bucată dintr-un interviu acordat de autoare Andrei Rotaru.
” Atîta noroc: au plantat fabrica lîngă penitenciar.
Că dacă nu puşcăriaşii – cine naiba curăţa ditamai curtea de zăpadă. Aşa, de bine de rău, în dimineţile necesare, prizonierii sînt scoşi la muncă silnică în folosul comunităţii.
Încolonaţi.
Înghesuiţi în haine căcănii.
Îngheţati încă din somn.
Fără mănuşi. Fără paltoane groase.
Unii au apucat să-şi tragă la repezeală nişte căciuli.
Îşi ascund sub ele urechile deja înroşite.
Alţii n-au apucat.
Încearcă să-şi lungească gulerul vestonului.
Sau mai bine îşi îndeasă gîtul între umeri.
Noroc cu voi, mă tîlhari.
Noroc şi vouă oameni ai muncii.
Cu trupuri îndesate oblic în cabina portarului.
Cu fruntea deja lipită ca o bancnotă peste ziua de muncă, semnează rapid condica.
Din marginea ochiului îşi măsoară pentru ultima oară puşcăriaşii din curte. O privire se poticneşte într-un băiat. Moacă de om finuţ. Vag intelectual. Îşi împinge pe nas ochelarii cu rame subţiri şi argintii. Îşi freacă degetele neputincioase.
Nu interesează pe nimeni ce-a făcut ca să ajungă după gratii.
E depăşit cu paşi calculaţi.
Pînă lîngă căţeaua cea mică şi neagră.
Cu burta largă alunecată peste zăpadă.
Nu simte iarna îngheţată de-afară.
Eventual îşi simte murdăria: se freacă de grămada de zăpadă. Rămîn urmele cafenii afară, oamenii muncii intră prin uşa de metal în căldură.
Trec de birourile aliniate pe dreapta şi pe stînga.
Pînă la vestiare, unde se schimbă hainele între ele.
Intră în dulapuri metalice hainele de stradă.
Ies la iveală salopetele de lucru.
Au la dispoziţie zece minute să bea din cafeaua adusă de-acasă. Pe geamul din colţ, de la etajul doi, s-ar vedea printre degete îngheţate şi cîteva fîşii de etichete colorate. Zbîrcite peste sticlele mici de plastic fierbinte. Dacă s-ar apleca puţin peste pervaz, inginerul şef i-ar vedea pe toţi ascunşi în spatele depozitului, trăgînd cu sete din ţigări.
Iar întîrzie la program. Nicicum nu le intră în cap că ziua de muncă nu începe niciodată la şapte şi zece.
Începe la 7 fix.
La fără cinci ar trebui să fie deja în secţie, să-şi pregătească maşinile. Nu să îngheţe între degete ţigări.
Nici nu mai nimeresc buzele.
Să şi-o înfigă odată în nas şi să fumeze direct cu nările, ce naiba.
Năucitor de palide şi dealurile din jur.
Să închidă odată fereastra înainte de a năvăli toată iarna în birou.
Întreprinderea de Prelucrări Mecanice şi-a lăsat breton cu ţurţuri peste drum. Zeci de maşini i-au îngheţat în parcare.
Inclusiv maşina secretarei.
Pe la trei şi jumătate se va întinde iar peste parbriz să-i şteargă broboanele de zăpadă. Paltonul scurt va dezveli două fîşii de pulpe negre încordate sub ciorapi. O să-şi scuture apoi fulgii lipiţi de haină. În cîteva minute porneşte şi maşina agale spre casă. Trece încet prin faţa blocului de locuinţe din stînga fabricii.
Virează apoi şi dispare după penitenciar.
N-o mai atinge maneaua care străpunge fiecare dimineaţă cu perdele de dantelă galbenă şi versuri disperate. Între timp ies şi copiii în drum. Se îndreaptă apatic spre şcoală.
Cînd ajung în dreptul autobuzelor se opresc cîteva clipe.
Aşteaptă zgribuliţi să treacă măgăoaiele burduşite cu muncitori.
După ultimul autobuz icnesc şi se urnesc mai departe.
Au de mers, nu glumă.
Abia peste doi kilometri începe oraşul.
Pînă atunci zboară chiştoacele prin aer şi îngălbenesc zăpada cu găuri mici. Se grăbesc spre secţie, spre inginerul-şef cu plete prea lungi şi negre care le va vorbi iar, la protecţia muncii, despre accidentele de muncă apărute în celelalte fabrici. Despre cum trebuie să se protejeze. Să aibă grijă de ei. Să ajungă întregi acasă la copiii mici şi soţiile iubitoare. “
&
La o distanţă de aproape 6 ani, apari cu volumul “Scotch”, care iar provoacă cititorii, în sensul în care e greu ca el să fie încadrat într-un gen literar clar. De la ce a pornit scrierea lui şi cum s-a închegat, pe parcurs?
Locuiesc 5-10 minute de locul în care se lăfăie în toată splendoarea două dintre fabricile părăsite, ruinate şi pustii ale zonei industriale. Şi plimbându-mă eu agale, într-o zi, dincolo de calea ferată, am văzut că în faţa mea, la fel de agale – plutea o domnişoară blondă, pe role. Părea de-a dreptul ireală în mijlocul mormanului de fabrici moarte. Am văzut-o iar, după câteva luni şi m-am gândit să intru în vorbă cu ea, s-o întreb ce naiba caută acolo şi de ce se plimbă cu rolele tocmai prin zona industrială… Dar a trecut pe lângă mine prea repede. Mi-am zis – ia uite o imagine numai bună de introdus în vreo carte. De la această imagine a pornit totul. N-am mai întrebat-o nimic – mi-am imaginat c-ar fi posibil să lucreze pe-acolo pe undeva. Că ar fi posibil să-şi intersecteze plutirea cu drumurile unui inginer. Că ar fi posibil să treacă şi pe la cârciuma în care se opresc mulţi când ies de la fabrică – să-şi cumpere o sticlă de apă minerală, să surprindă cine ştie ce poveste care s-o obsedeze apoi – cum pe alţii, să zicem pe inginer, îi/ îl obsedează cine ştie ce prietenie care nu mai este posibilă, a murit – nu se ştie foarte clar de ce – nici nu are importanţă… Din momentul în care am găsit personajele, mi-am pus problema cum aş putea să le integrez în peisajul industrial – cum şi în ce măsură să-şi reflecteze reciproc moartea întipărită pe figură.
Dacă nu ar fi existat oraşele de provincie de după `89 şi transformările împrejurimilor lor, izul de putrefacţie şi periferie, crezi că te-ai fi îndreptat spre acelaşi tip de lirism sobru, spre acelaşi decor şi subiect? Cât de important e să găseşti o atmosferă propice şi în realitate, atunci când scrii?
Am avut parte, scriind la “Scotch”, de câteva momente de panică şi blocaj, momente în care mi se părea că nici o frază nu mi se mai leagă şi ca-mi explodează tot aluatul. Dar le-am depăşit atunci cînd mi-am dat seama că mai am la dispoziţie, chiar în mânecă, încă trei subiecte pe care le-aş putea aborda şi dezvolta în tot atâtea cărţi. Nu mi-a venit totuşi să las baltă zona industrială. Mi-am fixat în minte o anumită ordine a subiectelor şi am respectat-o. Mi s-a părut că, după “Băgău”, chiar acesta ar fi subiectul care ar merita tratat. Prin urmare, dacă n-ar fi fost oraşele de provincie cu izul lor de putrefacţie – ar fi fost alt subiect, alt decor – poate acelaşi lirism mai mult sau mai puţin sobru. Evident, de cele mai multe ori e important să găseşti o atmosferă propice şi în realitate. E un punct de sprijin care ajută la mersul înainte al naraţiunii. Dar bănuiesc că satisfacţiile sunt infinit mai mari în momentul în care te desprinzi de biografie, te rupi tiptil şi de realitate şi începi să ţeşi de unul singur universul unei cărţi şi plămădeşti cu mintea ta ceva nou, nemaivăzut, nemaiscris, nemaipomenit…
mai multe aici
agentia de stiri miruniene
03 Noi 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:angela marinescu, elena vladarnu, gala premiilor in educatie, herta muller, humanitas, icr, kostas venetis, lansari, lorena lupu, polirom, probleme personale, spatiu privat, ziarul de duminica
- Herta Muller a fost furata de Humanitas. cum or fi convins-o oare? poliromul bietul ramane iar cu buza umflata ca si in cazul mai vechi al Denisei Comanescu
- Lorena Lupu pregateste ceva interesant. un trailer realizat de prietena mea Cata
- Kostas Venetis e la Salonic daca va faceati griji pentru el
- s-a terminat Gala Premiilor in educatie, un eveniment de mare speranta. Gaudeamus igitur!
- la Berlin a fost iarasi poezie cu un nume dragut : Die Lange nacht der jungen rumänischen Lyrik. eveniment marca ICR.
- 2 mari evenimente la gaudeamusul ce vine: Angela Marinescu cu problemele ei personale si Elena Vladareau cu spatiul ei privat.
un pic de literatiur…
22 Sep 2009 5 comentarii
in printre vene... Etichete:andra rotaru, apocaliptica textului, asociatia scriitorilor bucuresti, chris tanasescu, dan mircea cipariu, festival de poezie balcanica, festivalul de poezie slam de la berlin, gelu vlasin, margento, mexic, octavian soviany, polirom, razvan tupa, republica poetica, salman rushdie
gata. am gasit-o. Literatur Haus Graz 
1. poeta andra rotaru ne reprezinta cu mandrie in mexic.
palacio de bellas artes, mexic
În perioada 25 septembrie- 3 octombrie 2009, la invitaţia Ambasadei României în Mexic, poeta Andra Rotaru va participa la Festivalul internaţional Zilele Europei în Mexic, secţiunea literatură, ca urmare a unei selecţii realizate de către juriul festivalului (Palacio de Bellas Artes şi Consejo Nacional para la Cultura y las Artes). Festivalul se află la cea de-a 3-a ediţie, iar printre participanţi se numără nume de referinţă ale literaturii europene: Matthias Hirth (Germania), Ugenie van Stratum(Olanda), Elisabeth Reichard (Austria), Manuela Gretkowska (Polonia), Michal Viewegh (Rep.Cehă), Lorenzo Silva (Spania). Tema festivalului din acest an este Literatura şi noile tehnologii. Dezbaterile şi lecturile se vor desfăşura în câteva dintre cele mai importante centre culturale şi universităţi ale Mexicului: Universitatea UNAM, Facultatea de filosofie şi litere BUAP, Casa memorială Ramon Lopez Velarde, Muzeul Jose Maria Morelos, Palatul de Arte Frumoase. De asemenea, poeta va susţine lecturi din volumul de debut tradus şi apărut în 2008 în Spania, En una cama bajo la sabana blanca (Într-un pat sub cearşaful alb)/ Bassarai Ediciones. Lectura, masa rotundă şi dezbaterile pe tema Literaturii şi noilor tehnologii debutează în data de 27 septembrie în incinta Palatului de Arte Frumoase din capitală.
Cofinanţatorul român care s-a alăturat organizatorilor festivalului din Mexic, sprijinind participarea Andrei Rotaru la acest festival este Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir, Festival-Culture by Request.
2. razvan tupa lanseaza republica poetica (si ii face chiar si constitutie)…
Din luna octombrie lansam o serie noua de intalniri Poeticile cotidianului in Club A.
O data cu aceste intalniri inauguram un nou concept. Acest nou concept este Republica poetica si va arata care mai este astazi puterea poeziei din perspectiva unor scriitori contemporani. Republica Poetica ofera instumentele constituirii unei perspective contemporane asupra poeticului. Ceea ce ofera Poeticile cotidianului este o identificare la zi a trasaturilor pe care le are astazi poeticul, o zona pe care chiar daca uita sa o numeasca, nimeni nu o pierde din vedere in existenta de zi cu zi. Fie ca este vorba despre nevoia de liniste, ori despre elementele care ne dinamizeaza si dau sens lucrurilor din care este compusa viata noastra de zi cu zi, poeticul este numele pe care ne propunem sa il redam acestei zone pe care cei mai multi dintre noi uitam sa o si numim, dar care face ca tot restul sa merite. Unii isi doresc bani, altii succes, unii vor sa fie lasati in pace, sau sa li se dea ocazia, altii nici nu stiu ce vor dar au impresia ca trebuie sa-si doreasca ceva. Ce au in comun aceste situatii? Ceea ce individualizeaza acest tip anume de dorinta este conditia poetica, lucrul care ma face sa cred ca acest lucru imi va rezolva toate nesigurantele.
In acest sezon X al poeticilor cotidianului, Republica poetica se deschide cu o aparare a poeziei. Dintotdeauna ati auzit de aparari ale poeziei mai mult sau mai putin celebre. De data aceasta aveti ocazia sa participati la elaborarea unei aparari a poeziei care va include afirmari si perspective multiple.
Noul format al Poeticilor cotidianului va fi lansat pe 30 septembrie la Praga, in cafeneaua Krásný ztráty, in cadrul proiectului luna 9 a Bucurestiului la Praga, cu o seara care va include proiectia documentarului poezie. puterea, un film cu 24 de poeti noi realizat la Alba Iulia in mai 2009. Ceea ce veti vedea la Poeticile cotidianului incepand cu luna octombrie va aboli prejudecata cel mai bun, cel mai important. Poezia nu poate sa aiba o singura voce. Fiecare dintre cei care scriu poezie mai bine sau mai rau afirma prezenta poeticului. Constitutia in lucru a Republicii Poetice va fi lansata in limba franceza la ICR Paris pe data de 30 septembrie, la ora 18, in cadrul evenimentului “Café Poème de Paris”. Noul format al poeticilor prevede pentru fiecare seara o intalnire cu cel putin doi invitati. Fiecare intalnire include o discutie despre poezie si scris (interviu live) si cateva momente de lectura sau performance.
Ziua traditionala a Poeticilor cotidianului ramane joia, iar ora de incepere este ora 18.00. O intalnire dureaza intre 60 si 90 de minute.
Ca orice lucru esential, poezia trebuie aparata in primul rand de ea insasi.
Lansat in 2005, Poeticile cotidianului este o serie de intalniri saptamanale care aduce scriitori contemporani in fata publicului. Pana in luna iunie a acestui an, cand s-a incheiat sezonul 9 al proiectului, au avut loc 105 editii de Poeticile cotidianului.
3. salman rushdie vine in romania
Salman Rushie, unul dintre cei mai importanti scriitori ai momentului, a confirmat venirea in Romania, in luna noiembrie a acestui an (23-26 noiembrie). Vizita va include citeva evenimente in Bucuresti (conferinte, intilniri cu cititorii si presa, ceai cu sciitorii romani), precum si o scurta excursie in Transilvania – in acest moment, Editura Polirom se afla in discutii cu celebrul scriitor si eseist britanic de descendenta indiana cu privire la programul final al vizitei.
Descris la superlativ de catre critici (“un mare povestitor, in traditia realismului magic al lui Grass, Calvino, Borges si Marquez” – The Observer, “cel mai controversat scriitor in viata” – Library Journal, “incisiv si misterios, ingenios si provocator” – The New York Times), scriitorul Salman Rushdie este, la rindul sau, un personaj intrat in cultura populara: actorii din Seinfeld fac adesea referire la el, si-a jucat propriul rol in blockbusterul “Jurnalul lui Bridget Jones”, dar a si compus impreuna cu cei de la U2.
4. dan mircea cipariu a fost ales pentru inca un mandat presedintele sectiunii poezie a Uniunii Scriitorilor din Romania. gelu vlasin a intrat si ele in comitete si comitii, fiind principalul sau contracanditat. asta e o treaba.. insa am auzit ca a iesit mare halimai la alegeri )
5. margento ne reprezinta la festivalul de poezie Slam de la Berlin!
Margento va deschide pe 30 septembrie prima editie a festivalului European Poetry Slam care se va desfasura in perioada 30 sept – 4 oct 2009 la Berlin.
Margento va evolua in componenta Chris Tanasescu – poezie, Grigore Negrescu – pictura si proiectii, Maria Raducanu – solist vocal, Marina Gingirof – voce, Valentin Baicu – clape, Costin Dumitrache – ghitara, inginerie de sunet, theremin.
Chris Tanasescu va participa si solo, ca performance poet in cadrul festivalului la care sunt invitati peste 200 de poeti din toata Europa. In paralel cu festivalul va avea loc si o conferinta cu seminarii si prelegeri pe teme “slam”, la care vor fi prezenti si membrii Margento.
Margento este un proiect inter-arte infiintat de poetul Chris Tanasescu in 2001 si premiat in Marea Britanie, Australia si castigator al Discului de Aur 2008 in Romania. http://www.youtube.com/watch?v=DpJDupSbH68
6. urmeaza 2 evenimente la care trebuia sa ajung si imi plange inima de jale ca nu pot, ambele plasate la inceputul lui octombrie:
- Tabara de creatie de la SAVARSIN editia a 3-a si
- Zilele revistei FAMILIA de la Oradea.
- octavian e insa in forma fiindca va participa la sf acestei sapt la Festivalul de poezie Balcanica de la Braila si pe 12 octombrie va lua premiul de critica literara pe 2008 al Asociatiei scriitorilor Bucuresti ) pt Apocaliptica lui. iupiii.
- si de ciuda mi-am ales astazi un curs de poezia britanica, analiza stilistica. uite-asa!! in total s-au facut 9 cursuri la numar. ca doar n-am venit sa dorm…
viata, domle!
Nora Iuga, Evenimentul zilei si razboiul impotriva fundamentalistilor
04 Apr 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:evenimentul zilei, hai la pepeni, interviu, nora iuga, polirom, simona chitan
nora iuga este una din putinele scriitoare contemporane vii. in adevaratul sens al cuvantului. care nu doar ca scrie cat nu au scris altii in 50 de ani dar traieste si mai ales gandeste tot ce vede si tot ce simte. si o fiinta atat de problemtizanta precum e Nora in ultima ei carte Hai sa furam pepeni,
de un curaj nebun, nu pentru o femeie de 78 de ani cum tot afirma toata lumea (de parca e un pacat capital sa fii femeie sa ai 78 de ani si sa mai si scrii si sa fii apreciata pe plan international)ci pentru o “fiinta umana” in general ar merita foarte multa apreciere si respect. dar ce sa te astepti de la o atiune care a renuntat cu nonsalanta la atelierul de la Paris pe care i l-a lasat Constantin Brancusi cu limba de moarte?
sincer nu am citit o carte scrisa de nici un barbat dupa 90 care sa abordeze aceste teme crunte ale lumii contemporane cum face Nora. evident ca sunt subiectiva fiindca o iubesc pe Nora ca om si scriitor si cartile ei mi-au indrumat modul de a scrie. si am ramas cu atat mai dezgustata cand am vazut reactiile absolut fundamentaliste create de publicarea interviului ei cu Simona Chitan in Evz
acest tip de reactii te oripileaza dar te si fac sa intelegi zicala “nimeni nu e profet in tara lui”…
Bravo Nora! Striveste-le teama de propriile limite!!
Simona Popescu la poeticile cotidianului
31 Mar 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:literatura contemporana, poeticile cotidianului, polirom, razvan tupa, rubbik, simona popescu
poeticile cotidianului
va invita sa
faceti
si sa desfaceti
RUBIK
cu
Simona Popescu
si o parte dintre autorii care au participat la scrierea acestui roman
Ana Chiritoiu, Cristina Foarfa, Gruia Dragomir, Radu Nedelcut, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Bogdan Boureanu, Dragos Carciga, Raluca Ciochina, Dan Dancescu, Brandusa Dragomir, Madalina Georgescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache.
ordinea este alfabetica, prezenta la poetici este sigura
pentru 7 dintre ei
puteti sa pariati pentru care
Timp de patru ani Simona Popescu a pus la cale impreuna cu studenti ai facultatii de litere o carte. Cartea este Rubik si a fost lansata anul trecut la editura Polirom.
“Întîlnirile noastre de miercuri seara, de la sala 314, n-aveau nimic din ritualurile şi cruzimile cenacliste. Eram un cerc de prieteni şi aveam ceva de făcut împreună. De la un punct încolo nici n-am mai vrut să primim oameni din afară, ca la un cenaclu, aveam impresia că ne fac să pierdem timpul. Ne-am tot văzut timp de 4 ani, deşi romanul propriu-zis l-am terminat în doi ani. Atunci ne-a venit ideea unei variante multimedia. A fost mai mult un pretext ca să continuăm să ne vedem.” spune Simona Popescu intr-un interviu acordat lui Cezar Paul Badescu pentru Adevarul.
Romanul este insotit de un DVD pe care se gaseste si o serie de filme scurte, pe ideile ce construiesc tesatura Rubik-ului. In cele cele doua ore de la poeticile cotidianului vom urmari si cateva dintre cele 60 de filme video si grupaje de fotografii (Din cuprins: Eu si trupul meu de Scama, Vind goblene, Mani Graff, Erno si Rubik la 314, Snake, Fetita, 1010, Degetul Soniei de la picior, Ce sa fac cu toate pozele astea, Ultimul nivel. 314, Eu imi amintesc atitea…). In Liftiera si ghergheful si Dosar „Goblenista” apare ca protagonista Doamna Lili, celebra liftiera si „goblenista” de la Teatrul National din Bucuresti.
O parte din filme sint editate de Eva Pervolovici, care a folosit fragmente din casetele realizate de Simona Popescu si Gruia Dragomir cu o camera video „de familie”. In „familie” apar autori rubici si prietenii lor. Alte citeva filme ii au ca autori pe citiva studenti (acum absolventi) ai sectiei Video de la Facultatea de Arte din Bucuresti. Mare parte din fondul sonor apartine prietenei de departe, Johanna Reich ( Germania ).
Ca un bonus pentru cei care deja stiu romanul Rubik, spectatorii poeticilor vor putea sa “guste” si
filmul lansarii acestei carti in versiunea gandita de Alexandru Patatici.
O întâlnire prezentată de razvan tupa
Romanul Mireasa cu sosete rosii de Adela Greceanu
05 Mar 2009 2 comentarii
in printre vene... Etichete:adela greceanu, mireasa cu sosete rosii, polirom
Benzile stricate ale memoriei
Lansată în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2008, Mireasa cu şosete roşii, Editura Polirom, 2008 reprezintă romanul de debut al poetei Adela Greceanu. Era o carte multaşteptată, din care autoarea a citit fragmente la toate ieşirile ei publice de aproape 4 ani, creând, printr-un adevărat ritual al seducţiei, mult suspans în rândurile celor ce o confirmaseră deja ca o voce poetică bine timbrată.
Ajusesem de mult la concluzia ca îmi plac romanele „la obiect”, fără complicate construcţii epice, din care la sfârşit să nu poţi înnoda sensuri clare, tăioase chiar, fine şi care să îţi lase pe retină amprente tot mai bine definite o dată cu trecerea timpului. Mireasa cu şosete roşii are o astfel de construcţie dinamică, precum romanul Exit al lui Adrian Chivu, cu care nu are însa prea multe în comun, decât, să zicem, tema visului perpetuu şi poeticitatea, violentă pe alocuri. Romanul, deşi am dubii că e roman în sensul canonic al termenului, e un fel de cub rubbik simbolic, cu numeroase imagini pe care putem să le potrivim în fel şi chip. Ceea ce te frapează de la început este stilul; căci textul este elaborat în stilul Adelei (lucru demn de apreciat la un tânăr autor al ultimei generaţii) un argument în acest sens sunt imaginile şi asocierile de limbaj specifice lumii ei poetice: copilăria, detaliile banale mitologizate, fereastra, corpul cercetat cu un microscop sufletesc etc. În prima parte a volumului (structurată pe voci şi, aparent, cea mai legată şi construită a romanului) putem remarca prezenţa obsesivă a ticurilor verbale pe de o parte (care nu arată decât o aparenţă a personajelor, ce te provoacă parcă să le diseci şi mai mult), iar pe de altă parte de repetarea anumitor imagini de vis care populează discursul miresei, şi pe care le-aş numi ticuri ale memoriei. E clar o aşteptare a lui Godot în această primă parte a romanului, excelent orchestrată de Adela Greceanu. Nucleul naraţiunii îl constituie un grup de femei, înfăţişând toate ipostazele feminităţii ca vârstă, intelect, statut social şi mod de a privi relaţia de cuplu, atent coordonate de o mireasă, aparent naivă, dar diabolică pe alocuri (tocmai prin felul în care pare naivă, sinceră şi neştiutoare, ceea ce contrastează cu precizia nemiloasă cu care îşi nimiceşte prin amintire şi cuvânt foştii iubiţi). Se realizează aici, metaforic vorbind, o tentativă de seducţie a dimineţii şi a spectrelor sale virile concepută în miez de noapte cu armele memoriei. Toata scena (pentru că are un caracter de unitate pronunţat şi dă impresia limpede a unei singure scene, regizată de la un capăt la altul al cărţii cu aceleaşi personaje şi decoruri, dar mereu alte lumini, şi, mai ales alte întunericuri) are un caracter sacerdotal, deşi mai degrabă păgân decât mistic. Imaginea mielului şi a sacrificiului sunt un laitmotiv care încearcă dealtfel să ne inducă în eroare. Căci tocmai mielul aşteptat aflăm că este cel sacrificat, şi tocmai mireasa ce îşi experimentează sacralizarea şi-o autodenunţă în final. Consider relevant în acest sens un anumit fragment dinspre final, în care protagonista încearcă să spună rugăciunea Tatăl nostru, dar nu reuşeşte să o facă în mod coerent, ci cu multiple digresiuni de gânduri provocate de evenimentele banale ale cotidianului, ca şi când spaţiului sacru i-ar fi refuzată instaurarea autentică, sub presiunea unei realităţi în exces, cotropitoare. Imaginea pisicilor mătuşii Zizi (moartă, dar mai vie în înţelegere decât toate celelalte personaje), ce apar parcă din toate colţurile şi ne sufocă în scena în care femeile împletesc părul miresei, e simetrică de asemenea în a doua parte cu paşii colcăitori ai indivizilor, iubiţi sau străini, totuna, petrecăreţi rătăciţi, nebuni sau copii neastâmpăraţi ce se perindă pe holul blocului în mod ameninţător pentru solitara ce locuieşte în garsoniera cu o singură pisică. Se poate identifica aici o altă metaforă a realităţii indezirabile ce invadează spaţiul privat care se doreşte sacralizat, pisica reprezentând în registrul de imagini al Adelei Greceanu o prezenţă obsedantă ce aminteşte dureros, necontenit de absenţa obsedantă.
Asemenea simetrii ţin în cele din urmă de un joc adresat ca o provocare cititorului. Şi fiindcă Adela se joacă în textele ei (în poezie mai ales: un fel de joc foarte crud, ironic şi autoironic până la sânge) ea ne lasă şi pe noi (un alt act de autocruzime!) să ne jucam cu elementele disparate ale volumului ei. Ne provoacă să înnodam şi să desnodăm povestea de dragoste cu cei 5 iubiţi aflaţi într-o plecare perpetuă, şi ne pune poate la încercare: oare ne-am pierdut în solitudini fetide de garsonieră sau avem puterea de a găsi firul magic al Ariadnei? Căci dupa împletitul părului, şi după rememorarea celor 5 iubiţi care să cureţe sufletul miresei pentru mielul cel aşteptat (sacrificiul solitudinii în sine) în partea a doua, scrisă în stil autobiografic, cu dozele de candoare şi violenţă de rigoare, dimineaţa mult aşteptată, dimineaţa purificatore se dovedeşte un blestem, o întoarcere pe dos: e pânza de păianjen care îl sufocă pe păianjen; e negarea perpetuă a lui mâine; căci miezul nopţii devine o amintire a lui ieri, dar mireasa “se trezeşte” prea devreme din „viset” şi rămâne împietrită în ziua de ieri precum soţia lui Lot, care a privit înapoi înainte de vreme. Privirea înapoi a miresei nu e recuperatoare, regeneratoare şi purificatoare, cum ne face să speram până în ultima clipă autoarea romanului. Privirea înapoi e crudă, e o metaforă a ficţiunii înseşi care batjocoreşte realitatea, împrumutându-i feţele, mirosurile, fricile. Dimineaţa în care umărul miresei ar trebui să fie lipit de umărul mirelui devine o simplă amintire a umărului miresei lipit de peretele rece al casei din copilărie, dedesubtul „obloanelor verzi”. Mireasa vrea peretele, nu mirele. Ne-a păcălit şi ne-a făcut să speram. Ne-a ironizat romantismele ieftine holywoodiene, care vor mereu happy-end. Dimineaţa nu mai e mâinele promis. Dimineaţa perpetuă a plecării din vis ne orbeşte în faţa lui azi, aici şi acum. Dimineaţa blocată a memoriei e acea bandă stricată a zilei de ieri, pe care nu suportam să o auzim repetând de sute de ori aceleaşi sunete fără noimă. De aceea ne vine să spargem de pereţi casetofonul, mai degrabă decât să-l auzim repetând cu „voce tare” obsesia noastră mentală permanentă – neputinţa.
Cartea Adelei Greceanu este vie, dezvăluindu-ne adevărata faţă a autenticismului, fiindcă te pune în faţa unei răspântii, provocându-te totodată la riscanta aventură de a alege mai multe drumuri deodată ca să vezi unde duc. Lecţia Miresei cu şosete roşii este până la urmă aceea că trebuie să ne ferim de toate acele sunete, care prin repetarea lor insuportabilă psihic şi fizic ne amintesc de apocalipsa interioară, pe care vrem să o ascundem cât mai adanc. Precum mireasa în împletiturile părului ei negru, enorm.
Adela Greceanu (n 1975) este licenţiată în Jurnalism şi, din 1998, lucrează la Radio România Cultural. A debutat editorial în 1997 cu volumul de poezie Titlul volumului meu, care ma preocupa atit de mult… (Editura Eminescu), pentru care a obţinut Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu, Marele Premiu „Cristian Popescu” şi Premiul Frontiera Poesis. În 2001 a publicat Domnişoara Cvasi (Editura Vinea), urmată de Înţelegerea drept în inimă (Editura Paralela 45, 2004).
debut Cartea Romaneasca pe 2008
28 Feb 2009 Scrie un comentariu
in evenimente literare Etichete:cartea romaneasca, debut editorial, dragos voicu, polirom, proza
|
Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Cartea Romaneasca, pe anul 2008
„Un roman a carui forta magica te face sa izbucnesti in hohote de ris sau de plins si te lasa naucit pe muchia dintre cele doua stari.Viata la coada. O coada la tacimuri de pui. O coada fabuloasa, care infasoara orasul de mai multe ori si va dura 12 luni, timp in care Ionut, un vajnic pionier, ii va cunoaste pe cei care ii vor fi vecini intregul an, citeva personaje pitoresti care discuta despre copii, matematica, tuica fiarta, fericire, cirnati, dragoste, bomboane de pom, moarte, muraturi, examene de admitere. O coada care sfideaza orele, zilele, saptaminile, anotimpurile si totusi… aici oamenii isi povestesc viata, isi sarbatoresc zilele de nastere, se indragostesc, se casatoresc si pur si simplu, mor. In sfirsit, vom inceta sa mai vorbim despre lipsa de memorie a tinerilor scriitori.” (Madalina Ghiu, redactor-sef Editura Cartea Romaneasca)
La aceasta editie a Concursului de Debut, organizat de Editura Cartea Romaneasca, inca de la reinfiintarea ei in anul 1970, au participat 76 de manuscrise – 33, la sectiunea „Proza”, 32, la „Poezie”, 4, la „Teatru”, 7, la „Critica/ Istorie literara/ Eseu”. Daca nu ati debutat inca, puteti participa la editia 2009 a Concursului anual de Debut, organizat de Editura Cartea Romaneasca la urmatoarele sectiuni: Poezie, Proza, Teatru, Eseu, Critica/Istorie literara/Eseu. Lucrarile declarate cistigatoare vor fi publicate. Sint acceptate in concurs si manuscrise ale autorilor care au fost inclusi anterior in antologii sau au publicat in volume colective. Manuscrisele (minimum 50 de pagini) vor fi expediate prin posta pe adresa Calea Victoriei nr. 115, sector 1, Bucurestii, cod 010071, in format electronic si printat (ambele obligatorii), sau vor fi depuse direct la sediul editurii pina la data de 31 decembrie 2009. Pe plic, nu va fi inscris numele expeditorului, in locul acestuia se va scrie un motto. In interior, se va introduce un al doilea plic sigilat continind acelasi motto si CV-ul autorului. Manuscrisele nepublicate nu se inapoiaza. Claudia Fitcoschi
|
ei comenteaza