Miruna Vlada

Partaj 2

27 Mar 2012 Un comentariu

by Miruna Vlada in printre vene... Etichete:poem, poezie

Chiar dinainte să ne cunoaştem trebuie să stabilim câteva reguli de bun simţ: nu mă pot trezi la ce oră vrei tu, nu mă pot sătura de atingeri, nu o să îţi cer laptopul pentru treburi personale. Dar în schimb vreau foarte mult să ne ţinem şosetele amestecate în sertarul special de şosete. Chiloţii nu, pe ăia îi putem pune separat, ei se simt oricum mereu singuri.  Să ne punem toate hainele de-a valma., să încapă toate în acelaşi şifonier, să facem economie de spaţiu, să facem ordine în acelaşi timp. Vreau ca gulerele cămăşilor noastre să se poate atinge uneori în dulap, să ştie când una pleacă şi una rămâne. Şi când va veni vremea să îmi strâng hainele, vreau să le ating şi pe ale tale încă o dată, să-mi stea în cale, să le mut de colo colo, să le desfac de pe pormantourile din mine, să pot să simt în textura lor fiecare moleculă moartă. Să desperechez cu blândeţe  toate şosetele noastre. Asta va dura cel mai mult. O să am nervi, o să fiu grăbită, o să-mi aduc minte că ai trecut cu tălpile peste pieptul meu, şi toate şosetele mele miros a călcâiele tale.

Căci aici, în sertarul cu şosete, suntem cei mai vulnerabili.

Toată dragostea mea fluorescentă stă de pe-acum ghemuită acolo, deşi încă nu te cunoaşte, dar are călcâiele pregătite pentru a-ţi încerca, pe rând, toate şosetele. Poate că un bărbat încruntat o să mă aştepte precipitat în faţa blocului să mă ajute cu bagajele, nu o să înţeleagă de ce durează atât de mult să strângi nişte haine, o să creadă că plâng isterică pe podea, nu o să ştie treaba asta complicată cu şifonierul. Dar pentru mine strânsul hainelor va fi un răsfăţ. Căci o să te simt tot pe pielea mea, pe sub toate hainele puse grămadă în mijlocul camerei, mai desăvîrşit ca înainte.

Fiindcă nu te cunosc îmi permit să îţi spun asta răspicat: există o dimineaţă când aşezăm lucrurile în ordine, şi apoi o după-amiaza când luăm lucrurile şi le aşezăm în altă parte. Luăm cărticica de rugăciuni şi o punem pe pieptul mortului. Stingem lumina în baie şi facem din relaţia noastră un vestiar. Da, scumpule, trebuie să stabilim asta de la bun început, chiar dinainte să ne cunoaştem: între noi va fi tot timpul un vestiar. Unde, pe întuneric, ne schimbăm repede de hainele de peste zi. Le punem pe cele de noapte, care ne strâng, ne lasă goi, ne amestecă membrele, gemetele sunt oricum destul de zgomotoase, în vestiar nu ne e jenă de vecini. Ne dăm cu deodorant după, şi ieşim repede pe hol, un hol lung şi întunecat, unde nici administratorul nu se opreşte să se uite în jur. Apoi o luăm la fugă, trecem peste urletele copiilor (pe hol stau copiii pe care i-aş fi putut naşte dacă nu ieşeam atât de repede din vestiar, atât de neterminată din schimbarea asta de haine), punem repede sacii la tomberon şi gata. E ca şi când ne-am fi cunoscut.