“Berlin ist ein Weltteil”
09 Mar 2012 Scrie un comentariu
După primele zile de Berlin e aici în degete ceva păstos, ceva macerat ce trebuie împărtăşit. Va urma o mică explozie de entuziasm, dar iertaţi-mă, miroase a primăvară şi a voci de copil, nemţoaicele cele mai severe zâmbesc şi cumpără flori, nu pot fi altfel.
În urma experienţei de la Graz am învăţat un lucru important – un oraş se cunoaşte după strada pe care locuieşti, cu condiţia să “nimereşti” acolo, nu să ajungi deliberat. “ Nimereala” de la Graz a fost fascinantă – casa era verde (culoarea mea preferată), arhitectura Jugendstil proaspăt renovat (rar găseşti aşa ceva în Austria, iar eu, pasionată de istoria artei, am înnebunit), numărul era 17 (nr meu norocos), proprietarul casei era colecţionar de artă şi musician de weekend, dar la bază lucrase toată viaţa ca şi copywriter la o firmă de publicitate (deci un fel de artist), pe colţ era o berărie simpatică plină de oameni veseli care trăgeau la ţintă (paradoxal, nimereau, în ciuda cantităţii de alcool, oricum se distrau copios), iar la un capăt de stradă era restaurantul unui fost fotbalist, mare celebritate locală, care avea în vitrină un uriaş piton viu, mândria sa alături de cupele aurite.
Şi aici strada mea e un oraş întreg. Chiar lângă intrarea în scară e acea vitrină ciudată cu un schelet cu pălărie roşie, de care am amintit în postarea anterioară. Acum am descoperit ceva şi mai drăguţ – o plachetă unde scrie – prietene, viaţa merită trăită (“freunde, das leben ist lebenswerd”) ceea ce dă pălăriei scheletului o coloratură cu totul aparte. Camera e veselă şi frumoasă, are o canapea, fotoliu, birou şi multe cărţi. E practic spatiul de “lucru” al unui domn foarte vesel şi respectabil, ieşit la pensie, dar care îşi continuă “activitatea” în aceasta vitrina închiriata, punându-se printre altele la dispoziţia trecătorilor pentru discuţii, simple zâmbete sau chiar masaje. Chiar vizavi e o altă clădire mare (casă-bloc, că nu sunt nici case nici blocuri) unde scrie mare Home, in stil vintage, pare o reclama din anii 80 (a se vedea in poza). E semnul clar că trebuie să mă simt ca acasă. Strada e foarte lungă, şi putin înclinată, astfel că atunci când vii dinspre Prenzlauer Alee (un adevărat bulevard, care dă în Alexanderplatz) îi simţi vibrând pe lângă tine pe bicicliştii fericiţi – ridică toţi picioarele de pe pedale şi se lasă purtaţi la vale până în capătul străduţei. E o senzaţie de “joacă” foarte frumoasă şi nu mă mai pot opri din uimire văzând atâţia oameni zâmbind şi “dându-se de-a dura” pe langa mine. imi vine sa le zic : ” bine ati venit la noi pe strada, simtiti-va ca acasa, luati picioarele de pe pedale si dati-va drumul la vale!” . Fiind parte din cartierul cu cei mai mulţi copii pe cap de locuitor, cum spuneam, străduţa mea îşi reprezintă cu mândrie brandul – găzduieşte (chiar la 2 scări de mine) un spaţiu de “joacă” pentru copii mici mici (şi când treci pe acolo nu se poate să nu te opreşti să îi priveşti cum sar pe acolo şi dacă vreunul te zăreşte şi îţi face cu mâna în cascade de chiote e semn că ai un început de zi numai bun), şi un fel de “biblioteca-librărie-spaţiu de joacă”, pentru copii mai mărişori, şcolari, unde scrie mare pe geam Spiel mit mir (iar fraza asta rezonează foarte puternic în mine, nu ştiu de ce) şi unde copiii în principiu işi pot face temele, dar isi petrec si timpul liber şi învaţă jucându-se. La colţul străzii mi se înmoaie picioarele – e un restaurant cu specific mexican, unde seara dupa 6 rasuna muzica specific mexicana de se face pielea de gaina, ce găzduieşte la intrare o reproducere imensă de autoportret al Fridei Kahlo. Simt déjà că strada asta mă ţine în braţe, nu am cum să cad. Mai e biroul unei firme de publicitate cu un titlu superb – Ideenmanufaktur, foarte vesel decorată, unde pe un perete e motto-ul care mi s-a lipit de retina- it does not metter from where you take your ideas, it matters only where you take them through. Şi mai e şi o mică galerie de artă (acum expune un pictor rus care face nişte peşti mici, foarte ciudaţi, în culori închise). A, şi mai e un fel de croitorie, dar pentru haine de spectacol. E foarte interesantă, fac haine pentru teatre sau aşa ceva, au şi peruci, te aştepţi parcă mereu să cadă Cortina, parcă eşti în culise, îmi place foarte mult, cred că le voi face o vizită.
Zilele astea am lua-o uşor – am explorat în voie cartierul, l-am degustat la foc mic, şi am ajuns într-o “mini excursie” chiar până în Friedrichstrasse (un fel de Calea victoriei). Am revăzut cu drag principalele “atracţii turistice”, cei mai dragi mi-au rămas Turnul şi Marx şi Engels.
A plouat, am citit, a fost soare, mi-a fost dor, am băut o cafea în Alexander platz cu o fată cunoscută pe FB dar care mi-a înseninat toată după-amiaza, mi-a fost frig, mi-am luat cercei roşii, m-am conversant în propoziţii nemţeşti de semi-retard dar cu multe zâmbete şi gesturi cu un vânzător turc de kebab (şi la Graz ăştia erau preferaţii mei), m-am salutat cu un domn de la o scară învecinată cu mutră tipică de neamţ, ceea ce îmi arată cât de calzi şi de drăguţi pot fi oamenii pe aici prin cartier (răceala nemţilor e un stereotip stupid, evident), Volker proprietarul, de asemenea copy writer la o firma de publicitate şi un “artist” al personalizării fiecărui ungher al casei, mi-a spus povestea vieţii în vreo 2 ore (despre asta într-un capitol special destinat lui), am mâncat căpşuni, m-a sunat şi am lăcrimat puţin după, dar el n-a ştiut, i-am spus că e totul bine şi că e soare, şi am ascultat melodia aia “teribble love”de vreo 20 de ori după, mi-a tremurat bărbia, am citit multe articole “academice” şi mi-au zbârnâit multe idei, plănuiesc să scriu o carte cu povestiri, o s-o încep în curând, mă inspiră foarte tare cartierul acesta. Îmi place mult că au ferestrele astea mari şi nu au perdele şi au lămpi albe în fiecare cotlon şi e o intimitate zdrobitoare şi dacă te plimbi încet pe stradă vezi tot interiorul şi gesturile fiecăruia desfăcându-se în fâşii şi locul îţi spune povestea şi vreau să duc şi eu povestea mai departe, şi da, o să scriu nişte povestiri. Iar săptămâna viitoare am multe întâlniri cu oameni pe care i-am cunoscut în tot felul de ţări, şi care acum sunt în Berlin, şi o să fie straniu sa ne revedem, dar asta îmi dă senzaţia că oraşul acesta nu e un oraş, e, aşa cum spunea Jean Paul, un weltteil. *o lume in sine.
Deutschland ist nicht uber alles!
08 Iul 2010 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:berlin, cupa mondiala 2010, germania, olympiastadion, spania
stadionul construit de Hitler in Berlin pentru Olimpiada din 1936. unde s-a jucat in 2006 finala Cupei Mondiale unde a câştigat Italia. l-am vizitat in escapada din aprilie anul acesta cu Nora, Cristi si Oana.
Germania a pierdut, a jucat lamentabil in faţa Spaniei. bine măcar ca s-au apărat si nu au luat mai multe goluri… sunt dezamăgită.
starea mea de GRAZie
12 Noi 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:berlin, dute vino, fundatia calea victoriei, graz, mircea cartarescu, muzica, octavian soviany, viata lui kostas venetis

ce priveliste frumoasa de dimineata. juice fresh, rece, cafea imbietoare pansament, ceva dulce, un Gauloise de decor ca sa arate mai boem si o bricheta verde si un interlocutor tacut, linistea insasi. guten morgen!
dar sa nu ne zapacim:
1.Fundatia Calea Victoriei comploteaza din nou un curs misto:
Prin gradul lor sporit de autenticitate, jurnalele şi memoriile devin „documente” ale epocii, „radiografii” ale unei vieţi palpitante, clocotitoare, fără a înceta a fi elitistă, din „Micul Paris” dintre cele două războaie mondiale, făcând posibilă o incursiune în viaţa publică şi privată a personalităţilor culturale ale vremii.
Scrierile avute în vedere sunt lucrări consacrate ale literaturii române, reprezentative pentru stilul diaristic:
- Jurnal: 1935-1944, de Mihail Sebastian
- Jurnal, de Alice Voinescu şi
- Jurnalul unei fete greu de mulţumit, de Jeni Acterian
inscrieri si detalii aici. suna al naibii de interesant!
2. Vedem o frunza si spunem: uite o frunza. Nu-L vedem pe Dumnezeu si spunem: uite-L pe Dumnezeu.
partea a cincea din romanul Viata lui Kostas Venetis va asteapta!
3. Fac parte din jurii care dau premii literare, ţin evidenţa noilor apariţiilor editoriale, stau de vorbă, atent, prevenitor, cu bătrâni de peste optzeci de ani care şi-au scris memoriile, îndeplinesc, de dimineaţa până seara, o mie de asemenea formalităţi, cu speranţa că, până la urmă, îmi voi câştiga dreptul să şi citesc o carte bună. Dar formalităţile nu se termină niciodată. O imensă, monstruoasă birocraţie stă între mine şi literatură. Am iubit cândva literatura mai mult decât pe mine însumi şi am pierdut-o, am pierdut-o irevocabil. o confesiune superba pe site-ul cinicului Alex Ştefănescu vedeti continuarea aici
4. o trupa excelenta se lanseaza. DUTE VINO. poate fi ascultata online aici. imi plac la nebunie.
5. Zum cititor ne face sa o indiviem. e studenta lui Cartarescu la cursul despre Postmodernism tinut la Universitatea libera din Berlin. povesteste foarte frumos pe blog aceasta experienta
Nu discutiile “pe text” despre tehnica, simboluri etc. au dus la rezultatul asta, cred ca va dati seama. Nu ele, ci felul in care Cartarescu vorbeste despre literatura. Dragostea enorma pentru literatura care se vede in felul cum vorbeste, in voce, in ochi, e nemaipomenit sa asculti pe cineva vorbind asa. Mare diferenta (cel putin asa mi s-a parut mie pana acum) intre Mircea Cartarescu discutand teorie literara si Mircea Cartarescu vorbind despre literatura. Cand vezi atata bucurie nu poti sa nu te molipsesti si e tare, tare misto sa vezi atata bucurie. Va inteleg ca ma invidiati, aveti de ce!
7. eu sunt bine. am avut 2 prezentari de seminar care au iesit bestial, am citit o gramada, imi place la nebunie water aerobic, astazi a fost soare, sunt in stare sa bâigui cel putin 3 fraze coerente in germana, m-am imprietenit cu o filipineza, un japonez, un sârb si un american (imaginati-ne toti la o masa, band cafea, studiind fiecare in alt domeniu, si vorbind de la Obama si avorturi la muzica populara)
. si avand fiecare engleza lui peltica pe deasupra. incep evident pregatirile de craciun, ma ia cu fiori in stomac. ofertele comerciale de ingerasi au impanzit strazile. mami si tati nu au mai rezistat si s-au hotarat sa devina si ei graziosi, adevarata veste buna de fapt.
ce mai incolo si incoace, ich bin ganz grun. (de departe expresia mea preferata)
doi poeti ai fotografiei
13 Sep 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:amsterdam, berlin, fotografie, helmut newton, impresii, nud, richard avedon
anul acesta am nimerit la doua expozitii internatioanle de fotografie. la doi giganti ai domeniului, cum aveam sa aflu ulterior. au fost doua experiente foarte diferite si foarte asemanatoare in acelasi timp. norii astia grei de duminica m-au facut si plonjez direct in amintirea lor. am ramas si acum cu retina pironita in imaginile lor de o cruzime si o senzualitate nebune. comparatia cea mai la indemana mi-a fost cu poezia. si cu trairea din urma ei ca pasii pe nisip.
- cu primul m-am intalnit la Amsterdam. in aprilie. dusă de un pakistanez: oau, e o expozitie unicat, nu mai prinzi asa ceva. e fabulos tipu. haide.

o expozitie lunga, istovitoare. alb negru. cu sali de fotografii gigantice. glossy si de scandal, burgheze si 68iste. luxuariante. cochetarii de budoar negru. cateva autoportrete de la tinerete si apoi brusc de la batranete. ca nu te mai lasa sa respiri. multe staruri holliwodiene in anii 60. oboseala din zambetele de ecran. oameni politici in anii 60. miros de mucegai in privirile lor inteligente. nuduri terifiante. contorsionate dar firesti. ezra poundscrasnind din dinti. frumuseti salbatice de Arkansas. frumuseti muzicale de provincie. anonime rapitoare. batrani cu piei sbarcite impacati cu sine. o Marlyn Monroe frumoasa cum nu am mai vazut-o niciodata. ravasita si pierduta in sine. am citit ulterior ca ar fi cel mai apreciat, cel mai straniu si cel mai scump portret al ei. expozitia magistral conceputa ca gradare a senzatiilor. te duce prin niste incaperi stramte apoi te arunca in haul nudurilor si a grupării teribiliste a lui Andy Warhol intr-o hala cu portrete gigant. apoi iar holuri iar sali mari. si ultimul aparat de fotografiat al artistului atarnat intr-un cuier. neputinta si teama. aparentele exfoliate si frumusetea iesind ca un puroi. observi cum de-a lungul carierei si a etapelor artistice inocenta se dezbraca de pojghite cu fiecare imagine care creste din cea precedenta. cele de batranete sunt senzationale. facute direct din ochiul dinauntru. dai apoi direct in cafenea. sfarsit. si ea tot alb negru ca sa te odihnesti. unde e musai sa te opresti si sa iti lingi ranile. caci esti buimacit. atata atrocitate si candoare emanand din niste chipuri si gesturi nu mai gasesti decat in cele mai frumoase poeme. acesta a fost RICHARD AVEDON.
- cu al doilea m-am intalnit la Berlin. in august. dusă de jacqueline: e cea mai mare expozitie a lui. e uluitoare. inca scandalizeaza, acum cand nimic nu mai scandalizeaza. a, sper sa poti suporta unele imagini… nu esti gretoasa nu?

imediat cum urci scarile te intampina cele mai celebre nuduri ale lui. gigantice. cat doua etaje. strajuind toata expozitia. nici nu le vezi goliciunea. ramai tintuit in priviri, in nemiscarea lor frematatoare. ca niste lei la intrarea intr-un mare conac. pozele, alb negru dar si color, aranjate cronologic. sunt cateva sute. in 3 incaperi. foarte inghesuite. ceea ce te oboseste putin dar te face si mai atent. te biciuie. femeia ca centru. nudul ca forma de cunoastere. explorarea lumii prin nud. cruzime. carne. sentimente baltind in singuratatea bratelor incrucisate. macelarie. gene clipind una peste cealalta. voma si sex. culori amestecate. strazi inguste in care se tarasc mari tragedii ale noptii. obiecte decorand golul. gesturi care cersesc. barbati legati si suspendati. manechine. asteptari inutile. flori din care s-a supt seva. actori celebri, regizori, personalitati ale anilor 80. vedetele ca zeii din olimp. de nepatruns. scenarii ratate. orgii de rulota. fetite aruncate brutal in femei. multi muschi incordati. un pui de gaina jupuit si aruncat pe o masa, plin sange, cu piciorele din spate desfacute larg. aratand mai multe decat nudul si anatomia nimicniciei. acesta a fost HELMUT NEWTON.
- acum observ ca amandoi au murit in 2004. unul e nascut in 20 altul in 23. amandoi au fost fotografii marilor reviste de moda, amandoi au lucrat in America, fascinati de portrete si nuduri. amandoi au revolutionat, amandoi au facut din fotografia de moda o arta. coincidente ciudate pe care le descopar dar si mari diferente in tematici si in arta redarii. fiecare cu un stil si un imaginar propriu. Newton e mult mai experimental si pe alocuri poate frivol, Avedon clasic, minimalist, tintind chiar la maruntaie, nu se pierde in detalii. dar amandoi reusesc, asemenea unor poeti, sa faca dintr-un portret – fundul unui WC sau adancimea verde a unui lac.
revelatiile mele intr-ale fotografiei anul acesta.
acasa
27 Aug 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:berlin, calatorii

am revenit. au fost 6 zile de vis. multe girafe, un apartament gigant si boem in stuttgarter platz, mateiu, potsdam, multe plimbari cu S bahn-ul, mormantul lui Kostas Venetis, Icr Berlin pe konigsallee, wansee si mormantul lui Kleist, casa lui Lessing, Tiergarten, cina noastra de sub cupola de farfurie zburatoare din Sony Center in flamboyanta Potsdamer Platz, poarta Brandenburg luminata in miez de noapte, 2 lei indragostiti la Zoo, el gato azul – o cafenea spaniola micuta unde ne-am innecat melancoliile, fetita cu 1000 de riduri jucausa si frumoasa, jacqueline revazuta dupa un an, savinyplatz cu revoltele ei sociale, campania electorala si doamna merkel zarita intr-o masina neagra… si multe multe tablouri exceptionale! am vazut vreo 4 muzee de arta de ne-au crapat corneele de atata frumusete…
un remember personal la Berlin
20 Aug 2009 Un comentariu
in printre vene... Etichete:berlin, calatorie, mateiu caragiale, nora iuga, remember

si fiindca sunt fana a lui Mateiu, si fiindca povestea Remember (o mica bijuterie poetica) se deruleaza pe podurile de deasupra Spreei din Berlin, eu si O plecam maine sa o luam pe Nora de mana si sa il cautam pe Aubrey de Vere.
photo by Cato Lein
si.. Hai sa furam pepeni!
mi-a placut impresia asta condensata:
| Alina PURCARU, 15 aprilie 2009, in Cotidianul |
| Experimental, haotic, poetic, subiectiv, dezlinat poate si fara indoiala brutal in mesajul pe care il sustin prin toti porii vocile personajelor, ramine o metafora indrazneata despre identitate, despre limitele corpului si ale mintii, despre indrazneala de a avea fantezii si, pina la urma, despre fantasmele care sint combustibilul literaturii. |
eu feat Octavian Soviany
18 Feb 2009 Scrie un comentariu
in printre vene... Etichete:berlin, cotavian soviany, miruna vlada, poeyie, poezie contemporana
poeme scrise la sfarsit de vara, cand eu eram la Berlin iar el… intr-un loc foarte linistit si departe de lume
intai eu:
Buzele
Stau intr-o berarie berlineza cu lustre rosii
Si un scaun de plaja atarnat de tavan.
Ei rad si sorb berea cu pofta.
Suntem vreo 20 la masa.
Vrem sa fim cat mai prieteni unii cu altii
Asa cum se face.
Dar simt in aer forma buzelor tale
Vad pe tapetul din fata aripile unei pasari desenate
Stangaci probabil de un betiv
caruia ii era dor de valuri.
Sunt buzele tale aici si simt ca mi-e cald
Ca ma pot ridica deasupra mesei si pot pluti
Buzele tale se formeaza din nori
Buzele tale ma cauta acum printre meduze.
Arunc 3 euro pe masa si plec fara
Sa spun noapte buna.
E multa lumina pe strada si putin frig
Forma buzelor tale se plimba din felinar in felinar.
gasesc o terasa goala
cu scaune scalciate si paturi rosii
sa-ti invelesti genunchii
Ca e deja septembrie
Si pasarile cuibaresc doar in visurile betivilor.
Am gasit tabloul acela impresionist
Din care noua ne place mereu sa facem parte.
Lumanari care palpaie
Un barman vesel cu care te intelegi din priviri.
buzele tale stau lipite de vitrina barului
din rasuflarea ta se formeaza desene abstracte -
frumusetea aceea consistenta
pe care aproape ca o poti bea
ma intorc la hotel purtand doliu.
acum el
dacă berlinul ar fi un măr mare şi roşu
![]() |
Treci pe străzi
berlineze la care
paşii mei nu-ndrăznesc
nici măcar să viseze.
Respiri aerul,
sonor, ca o tobă de tinichea,
al berlinului.
Priveşti, fascinată,
tablourile vechi din
muzee. Asculţi
prelegeri inteligente,
rostite
într-o engleză perfectă.
Vorbeşti
la telefon cu
dan sociu.
Iar seara te-ntorci
la hotel obosită
şi-ncepi,
cu gesturi mecanice, să te
dezbraci.
Te opreşti o
clipă în faţa oglinzii
şi îţi priveşti sânii,
cu o uşoară nelinişte,
aşa cum şi i-a
privit eva braun
puţin înainte să moară.
Dacă berlinul
ar fi un măr mare şi roşu
ştiu că mi-ai da
jumătate din el.
într-un loc blestemat de istorie
Te-ai oprit
într-un loc
blestemat de istorie.
Aici
au murit odinioară
doi oameni
care şi-ar fi sărbătorit
nu peste mult
nunta de diamant.
Ai ochii înceţoşaţi
şi colţurile buzelor
puţin lăsate în jos.
În spatele tău
cineva (poate vântul)
fluieră încet, foarte încet
lili marleen.
S-a făcut frig.
Te închei la sacou
de parcă ţi-ai pune pe umeri
o cămaşă de penitenţă.
Şopteşti:
„Orice loc
blestemat de istorie
e o câmpie cu maci
pe care vântul o
traversează
purtând pe obraji
o mască de fier“.
Amurgul e roşu şi rece.
Iar lângă zidul berlinului
nu
plânge nimeni.
Nici măcar apaneagră a spreei.
chiparos pictat de van gogh
Îmi vorbeşti
despre vizita ta
muzeul de artă
şi despre pânzele lui
renoir, pe care
culorile rând
ca nişte dansatoare de
cabaret puţin turmentate.
Te ascult în tăcere
Şi aş vrea să fiu sticla
ochelarilor tăi.
Să-ţi vopsesc în roşu
toate cuvintele
care-mi intră prin gură
şi îmi ies prin urechi.
Atunci
o să te uiţi
poate la mine
ca la un
chiparos pictat de
van gogh,
căruia vântul
tocmai i-a retezat o
ureche.











ei comenteaza