iata dragilor cateva evenimente f inspirate menite punerii in scena a literaturii in cele mai diverse forme.
eu si PDV vom fi doar la Timisoara (dar si sambata dimineata in gara de nord unde va citi Octavian) desi mi-as fi dorit (cum am mai spus aici de zeci de ori) sa fiu si la iasi sa revad cateva persoane dragi din tagma poeziei (dar si pe cele ne dragi ca sunt masochista)

- 9-14 mai “Scriitori pe calea regală” ( lecturi publice ale scriitorilor, care vor avea loc în gările în care va opri Trenul Regal. Vor participa scriitori contemporani, care au obţinut din 1990 şi până în 2006, Premiul Opera Omnia, Premiul Naţional de Literatură şi premiile U.S.R şi A.S.B, pentru poezie si proză, precum şi alţi zece scriitori propuşi de organziatori. Va fi donată o bibliotecă întreagă cu operele literare ale celor prezenţi în Trenul Regal. Acesta reprezintă un turneu de lecturi publice prin cinci oraşe: Bucureşti, Iaşi, Suceava, Alba Iulia şi Sibiu. Evenimentul este organizat de Uniunea scriitorilor din România, Ministerul Transporturilor şi Asociatia Publicaţiilor Literare şi Editurilor, sub înaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I. În parteneriat cu TVR-ul, se înţelege.
- StudentFest Timişoara (12-18 mai, de consultat din timp pe www.studentfest.ro)
LUNI:
15 – Atelierul de proză Ariergarda: Pe urmele unui criminal de război. Proiect de roman documentar
(Sediul Societăţii Timişoara)
20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)
(curtea Facultăţii de arte)
MARŢI
20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)
(curtea Facultăţii de arte)
MIERCURI
18 – Masă rotundă: Generaţia 2000: între provincie şi metropolă
(mansarda Facultăţii de Arte)
JOI
16 – Lansare de carte: C. Komartin – Păpuşarul şi Şt. Manasia – Cartea micilor invazii
(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)
18 – vernisaj (poezie + pictură; pe tema expiră… inspiră)
(Cafeneaua Papillon)
20 – Maraton literar (vor citi: Dan Coman, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Alex Potcoavă, Tudor Creţu, Miruna Vlada şi membrii cenaclului Pavel Dan: Monica Stănilă, Dafina David, Ana Maria Puşcaşu, Eliana Popeţ, Ionuţ Ionescu, Claudiu Bolcu)
(curtea Facultăţii de arte)
VINERI
11 – dezbatere: Expiră… inspiră
Moderată de către O. Soviany
(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)
16 – lansare de carte: Miruna Vlada – Pauza dintre vene
(Librăria Cărtureşti, Str. Mercy nr. 7)
18 – Recital Al. Muşina: Dactãr Nicu & his Skyzoid Band
(cenaclul Pavel Dan – Casa Studenţilor, cam. 104 )
SÂMBĂTĂ
18 – Conferinţă Al. Muşina: Geniul balnear faţă cu Postmodernitatea
(Universitatea de Vest, Aula Magna)
20 – proiecţii film documentar (realizate de Adrian Bănuţă)
(mansarda Facultăţii de arte)
- Colocviul Tinerilor Scriitori, Iaşi (30 mai-1 iunie)
Vineri, 30 mai 2008
Orele 17-17,30: Deschiderea Colocviului tinerilor scriitori
Orele 17,30-19: Simpozionul Iaşi 600 – proiectii imagologice si identitate culturală
Lansări de cărţi şi reviste. Vernisaj expoziţie.
Sîmbătă, 31 mai 2008
Orele 10-11,30: Simpozionul Junimea de ieri, junii de azi
Orele 12-13,30: Colocviul Tinerii scriitori, cu sau fără program
Orele 17-19: Maraton literar cu participarea invitaţilor